CA O UMBRĂ…
mă împrăștii
ca o umbră pe
oglinda apei,
în lumina lunii,
sfărmând tristeți
și-mpodobind,
cu scânteieri frânte,
tâmplele unei lumi apuse…
e un război între
trecut și azi,
ce-l voiesc a fi
cântec,
ca un vifor
căzut peste
brândușe de seară,
într-un plaur de
argilă arsă…
să-mi revărs culorile
printre
crăpăturile timpului,
zidind în colțul buzelor
un surâs de cristal…
între cumpănă și
echinocțiu,
sunt o beatitudine
aproape de poveste,
când îngerii biciuiesc
pe nicovale de aer
iubirea pierdută…
și…din fântâna cu fluturi
iese uitarea
-parcă programată-
umbre ale zborului
mă-ncearcă pasărea albastră
-minune desprinsă din
ochii lui Dumnezeu-
dor,
puritate,
dorințe,
dezlegare
pentru-o augustă
amprentă a fericirii,
pe chipul
ce se-mprăștie
ca o umbră pe
oglinda apei
în lumina lunii…
*Flori Gomboș*