UMBRA DUPĂ-AMIEZII TÂRZII
nu te-am mai văzut
nu te-am mai auzit…
ce faci tu?
m-ai abandonat brusc
ochii-mi cad
în apa râului
o iluzie pierdută
se aude
o voce pasională
acum
soarele-și va vărsa culorile
în apa râului;
se vor scufunda
și se va naște ca
un copil dimineața…
știi, aici cerul e tânăr
aerul e verde
râul e tot mai zglobiu
iarba e boboc
timpul curge
ca o maree
inima de adolescentă
în trup fără tinerețe
doar soarele
apune și răsare
răsare și apune
peste muzica
de dimineață
dragostea nu durează
e cât o umbră
a unei după-amiezi târzii…
*Flori Gomboș*

UN POSIBIL VERS
N-am înghiţit
erorile niciunui zeu;
cine strigă
viaţa mea în deşert şi
cine mă lasă în
grija alpinistului?
Pe cărare,
duşmanii sunt ca vântul
pe la marginea frunzei;
în jurul cântecului meu,
melcii
lângă sărăcia mea
se încălzesc.
Iată,
viermii se retrag
în centrul fructelor
(singurul loc pe care
nu-l pot sparge).
Mă auzi?
Dospesc în acid
figuri de jale,
eu scriu
un posibil vers:
îşi risipesc pe nimic
truda,
poeţii.